Protestul unui deținut: buzele cusute cu sârmă și două cuie bătute în cap

Protestul unui deținut: buzele cusute cu sârmă și două cuie bătute în cap
Publicat: 21/05/2012, 14:13
Actualizat: 17/05/2013, 15:08

Un deținut de 31 de ani de la Penitenciarul Colibași din județul Argeș a ajuns la spitalul închisorii după ce și-a cusut buzele cu sârmă și și-a bătut două cuie în cap, iar potrivit rudelor el s-ar fi aflat în greva foamei, protestând astfel față de conducerea penitenciarului.

Inițial, bărbatul și-a cusut buzele cu sârmă și și-a bătut un cui în cap. În urma incidentului, deținutul a fost dus la spitalul penitenciarului, unde i s-au scos sârmele din buze, dar a refuzat să fie transportat la Spitalul Județean din Pitești pentru a i se extrage cuiul din cap.

Mai mult decât atât, acesta și-a mai bătut un cui în frunte.

„Persoana privată de libertate a fost dusă pentru tratament profilactic la cabinetul medical al penitenciarului și la unitatea de gardă a spitalului din penitenciar și este sub supraveghere medicală. El a fost sancționat de 18 ori pentru comportamentul său”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Colibași, Raluca Dinișor.

Bărbatul se află în închisoare de cinci ani și jumătate, fiind condamnat pentru tâlhărie, și mai trebuie să stea aproximativ un an și jumătate.

Rudele sale spun că, sistematic, bărbatul este bătut de colegii de celulă, motiv pentru care a cerut să fie mutat. Imediat după ce solicitarea nu i-a fost aprobată, deținutul s-a automutilat, în semn de protest.

Mama deținutului mai spune că acesta se află în refuz de hrană.

„Este inadmisibil ce s-a întâmplat cu băiatul meu, și-a bătut două cuie în cap, are capul umflat. Și-a cusut buzele și este în refuz de hrană. Băiatul meu a recurs la acest protest extrem deoarece se simte nedreptățit de către conducerea penitenciarului care i-a refuzat mutarea în altă celula și i-a făcut rapoarte pe nedrept”, a declarat mama deținutului, Mariana Stroe.

De asemenea, avocatul deținutului spune că nu este pentru prima dată când clientul său este supus „unui tratament inuman” și va depune acțiuni împotriva conducerii Penitenciarului Colibași și a altor persoane vinovate de situația iî care se află deținutul.

„Clientul meu acuză că nu e posibil ca alți deținuți să dețină obiecte ascuțite cu care l-au agresat și a recurs la acest protest extrem. Ne vom îndrepta cu plângeri penale împotriva conducerii penitenciarului și a tuturor persoanelor care au provocat această situație, pentru că nu este posibil să se ajungă la această situație”, a declarat avocatul Florentin Sorescu.

Pe de altă parte, conducerea penitenciarului spune că deținutul nu este în refuz de hrană, întrucât el doar a anunțat acest lucru, fără să își asume situația în scris.

„În acest moment, deținutul nu este în refuz de hrană, el a anunțat că este în refuz de hrană, dar nu a dorit să-și asume în scris această situație, deci nu putem preciza perioada în care a fost în această situație, dar a fost tot timpul monitorizat medical, având valorile glicemiei normale. A admis să-i fie scoase sârmele, iar colegii mei vorbesc cu el pentru a-l determina să-și scoată cuiele bătute în cap”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Colibași, Raluca Dinișor.

Un caz similar s-a mai înregistrat în urmă cu doi ani, când un deținut de 35 de ani și-a cusut gura, și-a bătut un cui în cap și a refuzat să mai mănânce pentru că fusese transferat de la Penitenciarul Poarta Albă la cel din Galați.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Românii fac haz de necaz, după rezultatele din primul tur al alegerilor: „Marcele, găsește-ți diploma...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ștefan Mandachi își cere scuze după ce l-a susținut și votat pe Călin Georgescu: „Am...
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții:...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la...
Armata obligatorie în România. Călin Georgescu provoacă o undă de șoc
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
SUA anunță una dintre cele mai mari investiții în producția internă de cipuri